Ortu' popii like a boss

de Veone
2012-03-27 02:06:49
Comentarii0
Titlu Destinaţie finală. Colecţia
Distribuitor Pro Video

Monştri, extratereştri, psihopaţi, fantome, zombie: am văzut toate variantele de personaj negativ din filmele horror. Cum ar fi însă un film horror în care nu vezi antagonistul? Ciudat? Atunci cum ar fi cinci filme horror în care nu vezi antagonistul?! Şi nu pentru că este invizibil, ci pentru că este imaterial. Avem aici una dintre cele mai originale idei din domeniul filmelor de groază: personajele sunt omorâte de... moarte.

Nu neapărat în sensul personificat, de Doamna cu Coasa (ca în alte filme mai puţin subtile), pentru că nu apare niciodată pe ecran, ci de moarte ca proces natural, impersonal şi implacabil de trecere în nefiinţă, deşi, pare-se, înzestrat cu intenţie. Iar conceptul pe care se bazează cele până acum cinci filme din serie este că dacă un grup de oameni fentează ortu' popii, ortu' popii, deşi imaterial, e răzbunător, aşa că se întoarce şi îi mătrăşeşte oricum, ba în plus se şi distrează făcându-i s-o încalţe în moduri ingenioase şi savant elaborate.

Setul de cinci DVD-uri conţine toate filmele, dar imaginaţia debordantă a cineaştilor oferă nu numai peliculele, ci şi un bogat meniu de special features, care, pe lângă obişnuitele finaluri alternative, trailere etc., oferă posibilitatea ca spectatorii să încerce să salveze personajele de la moarte, alterând cursul filmului.

FINAL DESTINATION (regia: James Wong, cu: Devon Sawa, Seann William Scott)

Când a apărut primul film din serie, a fost salutat ca inovator. Deşi horror, nu apăreau niciun monstru, niciun criminal scelerat, niciun nemort. Personajele nu aveau cu cine să lupte, de cine să se apere. Temelia peliculei era ideea că nu poţi păcăli moartea: dacă eşti la un pas de a muri dar scapi, degeaba te bucuri, pentru că te rezolvă ea ulterior, îndeobşte într-un mod ieşit din comun, îngrozitor şi, ca un bonus, de care alţii să poată râde.

Nişte studenţi americani sunt foarte bucuroşi că pleacă cu avionul la Paris. Bucuria însă le este umbrită de un mic incident: avionul cade şi mor toţi. Dar noroc că totul fusese doar un vis al studentului Alex, care aţipise în avion, fără îndoială din cauza învăţatului excesiv la geometrie. Alarmat, începe să zbiere ca o fată: “Coborâţi din avion, că o să cadă!”. Pasagerii îl bat pe umăr, solidari în faţa vicisitudinilor geometriei, însă câţiva mai slabi de înger se sperie şi coboară din aeronavă – chiar înainte ca aceasta să se facă într-adevăr praf, ca în premoniţia lui Alex.

Cei câţiva studenţi care au scăpat cu viaţă bat în lemn. Din păcate pentru ei însă, lemnul era lemn de coasă! Jignită profesional de treaba de mântuială pe care o făcuse cu avionul, moartea începe să remedieze situaţia. Pentru început, unul dintre ei calcă pe urmele celebrului sinucigaş din şlagărul cu acelaşi nume: “A murit Dumitru / A murit în baie...”. “E doar o coincidenţă”, spun ceilalţi şi-n clipa următoare una dintre fete ia autobuzul. În mutră, la 60 km/h, şi astfel tinerii înţeleg că moartea vrea să soluţioneze mica neplăcere de la aeroport. În continuare, eroii mor oribil unul câte unul, disperaţi că nu au împotriva cui să lupte, pe cine să fenteze. Finalul, la fel de inovator ca şi restul filmului, garantează un “wtf?!” cu salt din fotoliu cu tot, simultan cu un nelalocul lui hohot de râs.

FINAL DESTINATION 2 (regia: David R. Ellis, cu: A.J. Cook, Ali Larter)

Următorul film din serie are un alt regizor, noi scenarişti şi preia modelul – o profeţie salvează un grup de tineri pe care apoi îi vânează moartea – constituindu-se în cea mai reuşită destinaţie finală dintre cele cinci. În acelaşi timp, seria începe să insiste pe absurdul modurilor în care sunt prăpădite personajele: scări intraoculare, ferestre laminatoare, butuci descreieraţi. Ştiu, cuvintele astea nu au sens, dar vor căpăta unul sinistru la vizionare.

De data aceasta, eroina principală are premoniţia unui accident în lanţ pe autostradă. (Dacă s-ar da Oscar pentru accidente în lanţ pe autostradă, “Final Destination 2” l-ar înşfăca fără discuţie. După opinia mea, este cea mai bună scenă de profil din tot deceniul, mult superioară fazelor similare din “Matrix Reloaded” sau oricare “Fast and Furious”.) Premoniţia se adevereşte, jeepurile şi camioanele se îngrămădesc unul peste altul, iar singura supravieţuitoare din grup se aliază cu singura supravieţuitoare din “Final Destination 1”. Numai că duşmanul lor este nevăzut, impalpabil, imprevizibil. Este o forţă căreia nu i te poţi împotrivi, aşa cum nu ai putea prinde vântul cu o sită. Şapte morţi, o înviere şi trei maşini distruse mai târziu, eroina noastră se află la un grătar...

FINAL DESTINATION 3 (regia: James Wong, cu: Mary Elizabeth Winstead)

A treia destinaţie finală se ia la trântă cu un grup de tineri care se dau în montagne russe. “Final Destination”, tineri care nu bănuiesc nimic, montagne russe – cred că deja v-aţi prins încotro merge scena de început. Vagonetele zburătăcesc turişti prin aer, îi înfăşoară pe după stâlpi, îi divid ca pe euglene – dar da, era doar o premoniţie. Câţiva tineri coboară din vagonete şi respiră uşuraţi: un domn de cap, o fată de piele, alt domn de 50% din organism. Cu regizorul iniţial din nou la cârmă, este filmul din serie care a insistat cel mai mult pe morţi cu cât mai brutale, cu atât mai aplaudate în sala de cinema. Şi bine a făcut, pentru că există câte un public pentru fiecare gen de peliculă horror.

THE FINAL DESTINATION (regia: David R. Ellis, cu: Mykelti Williamson, Krista Allen)

Regizorul părţii a doua revine în scaunul de regizor, de data asta cu o cursă de maşini din care reţinem cu un zâmbet fin un bloc motor, zburând cu 200 km/h, căzut în poala unei domnişoare şi un eleron metalic care face înmulţirea: din doi oameni face patru. Practic, seria s-a transformat într-o înşiruire de accidente spectaculoase şi ingenioase care satisfac nevoia morbidă a oamenilor de a vedea morţi îngrozitoare. Finalul, în buna tradiţie a seriei, este incredibil, complet inovator şi sper că va deveni o modă în filme.

FINAL DESTINATION 5 (regia: Steven Quale, cu: Emma Bell, Courtney B. Vance)

Cel mai recent masacru din serie este 3D, are o echipă de cineaşti complet nouă şi ne serveşte o mostră de megalomanie: un grup de oameni care sar în apă. Cu maşini cu tot. Şi maşinile, la rândul lor, cu podul pe care erau cu tot! Spectatorii, care deja nu mai sunt atenţi la dramele personale ale personajelor, ci aşteaptă grozăviile, se distrează cu obişnuita porţie de ciuruiri, opăriri, striviri şi împărţiri în două.

În această adevărată “Întoarcerea lui Final Destination”, supravieţuitorii vizaţi de exterminare născocesc o nouă metodă de a păcăli moartea. Va ţine oare şiretlicul? Mi-e şi frică să mai vorbesc despre asta, aşa că nu vă voi mai dezvălui decât că finalul este o ingenioasă întoarcere la punctul de pornire, care va da greutate unei părţi a cincea care este mai puţin ingenioasă în mierlirea personajelor şi mai preocupată de mecanismele misterioase după care presupusa duduie cu unealtă agricolă îi căsăpeşte pe cei care-şi bat joc de munca ei.

Comentarii